Federația Română de Baschet a anunțat lotul de antrenori cu care se va derula programul PerformBaschet, destinat selecției și formării sportivilor ce vor reprezenta România în viitor. 

În cadrul unui workshop derulat la Târgu Jiu la finele anului trecut, antrenorul-coordonator al programului, Marcel Țenter, împreună cu staff-ul federal au testat atât teoretic, cât și practic 15 antrenor, dintre care 10 au fost selecționați pentru a continua programul. 

Simona Mușat, antrenoare a unei echipe de Under 14 a clubului nostru, și Flavius Lăpuște (Under 13) vor lua, așadar, parte la toate acțiunile PerformBaschet din 2020. 

Simona MUȘAT:
“Workshop-ul de la Târgu Jiu a reunit o familie de antrenori, care au prezentat idei și principii pe care fiecare dintre noi le poate adapta la echipele la care antrenează. Un proiect benefic, atât pentru dezvoltarea personală a antrenorilor, cât și pentru progresul jucătorilor componenți ai loturilor naționale.”

Flavius LĂPUȘTE:
“Au fost cele mai interactive teste pe care le-am susținut ca antrenor. Mă bucur că am participat. Am reușit să aflu ce nivel am și cât de mult mai am de învățat. Comparând, ascultând și celelalte subiecte ale colegilor mei, simt că am progresat baschetbalistic.”

Ceilalți antrenori cooptați în programul federal sunt Sergiu Pașca (MP Sport), Cătălin Ștefănescu (Cuza Pirates Brăila), Florina Pora (Gladius Târgu Mureș), Bogdan Stăncuț și Andrei Rusu (ambii CSȘ 4 Lumina Wolves București), Alin Săftel (Academia Gheparzii), Marian Cernea (ACS Wolf Pack) și Cristian Crăciun (ACS Premium Sibiu).