Al patrulea workshop dedicat Academiei U-BT a avut loc ieri, iar tema abordată a fost educația juridică. Juniorii și antrenorii noștri au intrat în dialog cu Judec[torul Cristi Danileț despre legi, drepturi și îndatoriri, organizarea statului și modul de funcționare al justiției, precum și despre implicațiile legale ale unor activități precum traficul și consumul de narcotice, bullying sau cyberbullying.

De asemenea, juniorii Academiei U-BT au simulat un proces penal cu toate părțile implicate: judecători, grefier, procurori, avocați, martori și inculpați.